Copilul şi Vidul

Stăpâne, stăpâne, strigă copilul,

Zărit-am pe păşune un animal ciudat

Care mergea când înainte când înapoi,

Făcând stranii semne, bolborosind într-una.

Când m-am apropriat de el, mi-a zis foarte serios:

Să ştii că dacă înainte stai şi înapoi mergi

Iar sus cobori şi jos urci.

Atunci, Totul e foarte clar!

Şi astfel tăcu nebunul continuîndu-şi semnele.

Curios lucru stăpâne, tu parcă spune-ai invers.

Atunci, nedumerit l-a întrebat:

Ȋntodeauna a fost aşa, sau putem alege aşa cum dorim?

El îi răspunse surâzând:

De ce să te mai chinui copile, nu tu alegi, ci celălalt tu,

Iar lupta-i inutilă.

Hotărât lucru domnule, nu ştiam că exista doi eu în mine.

Prostule, vorbit-am eu de doi, e vorba de milioane de eu-uri,

Câte direcţii tot atâtea realităţi.

Domnule, dar semnele pe care le faceţi ce înseamnă?

Cine ţi-a spus că înseamnă ceva?

Dar bine, trebuie să aibă-un sens?!

Semnul are sens doar pentru tine şi nu pentru Nimeni!

Astfel vorbi Nebunul şi dispăru.

Ce fu asta Stăpâne? Sau tu nu-mi eşti Stăpân, iar eu nu sunt?

Astfel spuse şi copilul şi dispăru.

To my son Eddie