Iniţierea prin interlocutor

Nu se poate spune că omenirea a dus vreodată lipsa de iniţiaţi.

Ȋntr-o zi mohorâtă ce nu promitea mai nimic, am decis să-mi abat calea şi să accept cu inima deschisă posibilitatea iniţierii prin altul.  Şi uite aşa am ajuns prin peregrinările mele  la un renumit centru de vindecări spirituale localizat la parterul unui bloc ce avea afişat la intrare un semn profesional, iluminat corepsunzător ce indica: Centru de Terapii complementare. Bat cuviincios la uşă şi intru calăuzit de individ înalt şi cu un şchiopătat vizibil. Nasul lui acvilin şi zâmbetul aparent profesional mă transportă parcă într-o lume paralelă. Spun aparent pentru că senzaţia de ireal mă încerca la greu. Ȋmi indică un scaun pe care să mă aşez şi dispare într-o altă cameră. Rămân singur să ascult în tăcere, zgomotul străzii.

Nu după mult timp, o uşă interioară se deschide şi intră impetuos în holul apartamentului, o femeie în vârstă, de cel mult 50 de ani, cu părul lins, grizonat. Fără un preambul elaborat se fac prezentările şi, ca de obicei descopăr cu stupoare că nu-i reţin numele. Într-o evidentă agitaţie motorie noua venită începe să turuie:

-          Parcă ne-am mai întâlnit, îmi păreţi cunoscut! Să ştiţi ca viaţa întodeauna aduce pe cei în nevoie la cei ce ştiu şi pot oferi ajutor. Mi-aţi fost recomandat cu căldură şi am înţeles că sunteţi avansat ca şi noi în cele sapieţiale.

-          Se prea poate, reuşesc să îngaim, într-o pauză de respiraţie a interlocutoarei.

-          Să ştiţi că nu întâmplător ne-am şi aşezat sub forma acestui triunghi, este un simbol divin, iar doamna, mai are puţin doar puţin, spune noua venită şi arată cu indexul şi degetul mare de la mâna dreaptă o mica deschidere. Doar puţin şi datorită deschiderii dumneaei extraordinare va ajunge acolo numaidecât. Reuşesc să văd prin uşa intredeschisă a unei camere adiacente, o altă femeie, cam de aceeaşi vârstă, ce asculta cu reverenţă şi absorbea cuvintele cu o respectuoasă religiozitate.

Va ajunge „acolo unde”, gândesc eu şi o privesc pe amfitrioana apartamentului transformat în cabinet de terapii complementare. Revin la conversaţie şi aud şi numele doamnei în cauză:

-       Ea este doamna Gurgică Esperanţa, zice ea cu o mândrie profesională. Nu reuşesc să-mi continui ideea de localizare a ajungerii mai sus pomenite şi amfitrioana explodează într-o tiradă violentă, parcă intenţionată să depăşească nivelul auditiv normal al unei conversaţii de apartament. Să ştiţi că şi dumneavostră, mi se adresează după complimentarea tămâioasă a d-nei Gurgică, sunteţi… şi făcând o mică pauză dacă vă scanez…

În acest moment lasă capul pe spate, ca şi cum ar apăsa întrerupătorul de la lumină, cu ochii parţial închişi şi revenind, continuă uitându-se la mine:

-       Aveţi probleme cu dinţii, deoarece nervii trigemeni sunt afectaţi, nervii de la faţă, ţine să traducă specialista în limbaj natural gesticulând în ajutorul completării, aveţi probleme şi cu nasul.

-       Da, zic eu şi revin anemic şi zâmbitor în dialog, fără să menţionez că nasul meu face toţi banii, adică nu are nimic, la fel şi dinţii mei.

-       Dar să ştiţi că  pot să vă spun mai multe, acum aştept însă trei doamne la care li s-a făcut rău în biserică la slujbă şi am fost rugată să le ajut chiar de către preot. Mulţi oameni au închisă iniţierea şi de aceea nu au acces, însă acum totul se poate. Uitaţi-vă la vremea când trăiam sub Ceuşescu, noi n-am dorit să mâncăm soia dar acum toată lumea o face şi fără să-i forţeze nimeni.

Desigur că legătura dintre soia şi închiderea iniţierii rămâne să o stabilesc singur. Poate referinţa la un post vegetarian ar deschide căi spre înţelegere, dar de unde şi până unde materia grosieră permite muritorului de rând accesul la o nouă stare de conştiinţă nu se poate decela în acest moment în mod clar. Desigur că răspunsul este bine aşezat în circumvoluţiunile atotvăzătoarei, fără a mai numi tactul şi delicateţea ofertei de citire a aurei subsemnatului făcută cu dezinvoltură şi afişare superioară.

-       Dar sper să ne întâlnim cu toţii şi să ne ajutăm, căci împreună vom face…Şi aici se opri brusc şi mă abandonă fără nici un preambul.

În aceste moment emerg din spaţiul uşii exterioare, trei doamne, toate între 55 şi 65 de ani, bine îmbracate, parfumate şi corect rujate. Veniseră la terapeuta văzătoare care aranjează, după spusele ei, chakrele şi oferă iniţierea atât de necesară.

Amfitrioana se scuză rapid faţă de mine, se descalţă rapid de pantofii negri cu toc şi le indică cu un gest suveran celor noi venite să se descalţe apoi se îndreaptă valvârtej cu tot cu ele spre ultima cameră a apartamentului unde se afla şi un pat. Profit de împrejurare şi articulez rapid către d-na Gurgică Esperanţa, ce venise înre timp lângă noi:

-       Cum o cheamă pe d-na că nu am reuşit să reţin numele, mă scuz eu cu o mimică neajutorată.

-       Mărtuţa, şopteşte Esperanţa. Mărtuţa Spin.

-       Ah, Mărtuţa Spin, repet şi eu uimit de potriveala numelui. Apoi, mă ridic grăbit, îmi iau la revedere în stil Caragiale de la tot cuconetul şi dispar în ziua ce urma să mă întâmpine, bucuros că iniţierea mea fost amânată pentru o altă dată făgăduită în viitor.  Ca şi conversaţia în sine, am rămas cu multe întrebări, dar am decis, că răspunsul la ele nu ar ilumina pământul sau cerul...

Image: http://www.britannica.com/topic/rite-of-passage